L-am reîntâlnit la „Balul Însuraţilor” pentru a patra oară, la fel de energic, carismatic şi jovial, înconjurat de o mulţime de oameni care se înghesuiau să obţină un autograf sau să se fotografieze cu artistul. Într-o pauză de prezentare a balului, i-am răpit un scurt interviu prezentatorului, un om cu care Dumnezeu a fost generos în daruri.

Chiar dacă s-a născut la Cluj, artistul a copilărit mai mult la bunicii materni, în satul Filea de Jos, dincolo de pădurea Faget de la marginea capitalei Ardealului, ceea ce îl face să se declare, cu mândrie, ţăran.

Rep: Pentru a câta oară prezintă Marius Ciprian Pop „Balul Însuraţilor” la Reghin?

Marius Ciprian Pop: Nu aş spune pentru a câta oară, pentru că în momentul în care intri într-o stare din aceasta de bucurie a neamului regăsită în tradiţie, în cântec, în joc, în tot ce se întâmplă aici, în diversitatea portului popular, parcă guşti din ceea ce zice Blaga şi ce au pus şi organizatorii (familia Gliga) ca motto „Veşnicia s-a născut la sat” intri în acea stare de veşnicie şi atunci nu mai contează nici timpul, nici locul te regăseşti în bucuria neamului care e dincolo de evidenţe şi date statistice. Eu cred că asta e veşnicia pe care a perceput-o Lucian Blaga. Adică în momentul în care te duci şi joci jocul românesc, uiţi de arealul înconjurător, uiţi de timp şi de spaţiul în care te afli şi intri într-o stare de rai cum s-ar zice şi sentimentul acesta l-am trăit şi eu şi sunt convins că l-au trăit şi cei care se înscriu an de an la „Balul Însuraţilor”.

Rep: Da, într-adevăr este mare lucru ca în 2016 să poţi retrăi ce a vrut să spună Lucian Blaga prin ,,veşnicia s-a născut la sat”…

M.C.P.: Adevărul rămâne în veşnicie. Adevărul e neschimbabil, practic aceasta e şi măsura lucrurilor adevărate şi false. Darurile poporului român şi identitatea aceasta reprezintă un adevăr pe care Dumnezeu l-a sădit în acest spaţiu Carpato-Danubiano-Pontic, în „Grădina Maicii Domnului” cum zicem noi şi atunci indiferent de influenţe, că te întorci spre Nord, spre Est sau spre Vest, adevărul rămâne şi persistă, nu va putea fi suprimat niciodată. Ceea ce e neautentic, fals sau contrafăcut, piere de la sine, dispare, nu trebuie întreprins nimic împotriva lui. Vin mulţi şi spun: De ce împotriva valorilor false nu se ia atitudine? Părerea mea că trebuie lăsate în pace, pentru că ce e val ca valul trece, vorba poetului naţional Mihai Eminescu.

Rep: De câţi ani este căsătorit Marius Ciprian Pop?

M.C.P.: De 15 ani şi jumătate sunt căsătorit, dar mă cunosc cu soţia mea de 20 de ani.

Rep: Ştiu că a-ţi făcut multe sacrificii în ultima perioadă pentru a fi Marius Ciprian Pop el însuşi, Cum vă simţiţi astăzi, după ce a-ţi renunţat la o carieră militară de 15 ani în favoarea statutului de care vă bucuraţi azi, de interpret de muzică populară, prezentator de evenimente şi tot ce faceţi astăzi pe cont propriu pentru propovăduirea identităţii româneşti?

M.C.P.: Mă simt excelent. Adevărul este în felul următor: am renunţat la foarte multe activităţi din viaţa mea şi în special la activităţile mele legate de Ministerul de Interne, despre care mi-am dat seama că pentru mine era o păcăleală, o înşelare a lumii. La tinereţe ţi se pare important să ai grade, să ai funcţii de conducere, dar am realizat pe parcurs că nu îmi sunt de folos şi că dimpotrivă, mă încurcă. Cu ajutorul unor duhovnici din viaţa mea şi a unor oameni mult mai înţelepţi decât mine, mi-am dat seama că, defapt, calea este alta, este aceea de a trăi în adevăr. Eu trăind în Bucureşti, într-o funcţie de conducere, într-un sistem plin de minciuni şi în care nu poţi să faci nimic, vă spun sincer, deschis, într-un sistem ca Ministerul de Interne, în care totu-i foarte rigid, nu poţi să faci nimic, oricât de multă bunăvoinţă ai avea … adică poţi să toci banii statului şi să pierzi vremea, cam asta e. O zic asta cu toată responsabilitatea, oriunde şi în faţa oricui cu argumente. Mi-am dat seama că era o cale greşită şi am renunţat la asta. Pentru mine era o cale greşită, în care pierdeam foarte mult timp şi energie.

Rep: Aţi renunţat şi la preoţie?

M.C.P.: Nu am renunţat la preoţie pentru că aici e adevăr, vorbeam de trăirea în adevăr şi împlinirea sufletului meu, chiar dacă nu sunt vrednic de latura asta. Dar cea mai mare concentrare, cu binecuvântarea duhovnicilor şi a episcopilor, o am pe propovăduirea a ceea ce înseamnă identitate românească. Dar nu neapărat, să înţelegeţi, în chipul unei cariere, ci în chipul unui mod firesc de a trăi şi a fi. De ce spun asta? Amintiţi-vă că pâna acum 70 de ani, cântecul popular nu era pus pe scenă, cântecul popular era un mod firesc de a fi a ţăranului român, punct. Şi asta era viaţa lui, ca şi rugăciunea, ca şi felul în care se hrănea sau mergea la coasă şi atunci încerc să îmi asum trăirile acestea în care m-am regăsit şi îmi place.

Rep: Apropo de aceste trăiri, v-aţi retras la ţară, departe de agitaţia şi zgomotul oraşului?

M.C.P.: Da, aşa e, m-am retras la ţară, în ceea ce îmi place să mă regăsesc, în glasul pământului, în animalele care mă înconjoară. Locuiesc într-o casă, undeva lângă Cluj, unde pot să cresc animale, merg cu fetiţa mea la călărie, merg la părinţi, merg la socrii şi încerc să mă regăsesc în trăirea aceasta adevărată, pentru că e foarte importantă. Oricine am fi, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, nu putem să ne ia asfaltul şi să nu mai simţim pământul, metaforic vorbind. Încerc toată, aşa numita mea activitate artistică, să o fac ca pe un mod firesc al existenţei.

Rep: Când a-ţi avut această revelaţie, că adevărata cale este trăirea în adevăr? Care a fost scânteia?

M.C.P.: Nu a fost neapărat o scânteie, ci mai degrabă povara care îmi apăsa sufletul şi viaţa şi mă întrebam, de ce e atâta povară? O să vă dau un exemplu în acest sens: vorbeam cu Neluţu Moţoc, un mare coregraf din Cluj-Napoca, care îmi spunea „în momentul în care joci româneşte e firesc să şi nu oboseşti în momentul în care faci nişte figuri nefireşti, oboseşti”, pentru că nu sunt de acolo. Aşa e şi cu viaţa, în momentul în care trăieşti în conformitate cu darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu şi cu structura pe care o ai, atunci nu oboseşti şi chiar dacă oboseşti, viaţa nu devine o povară nu devine insuportabilă.

Rep: Însemnă că Marius Ciprian Pop nu regretă nicio secundă viaţa din Bucureşti?

M.C.P.: Adevărul este că şi acum mai petrec timp în capitală pentru că sunt invitat la diverse emisiuni, evenimente culturale sau întâlniri. Nu m-am putut rupe definitiv de Bucureşti, care până la urmă, e capitala ţării, cu bune şi rele, dar în momentul în care m-am dedicat 100% traiului de la ţară era nefiresc, era pe contrasens cariera mea din Ministerul de Interne. De ce? M-am gândit, am analizat şi mi-am dat seama că eu sunt ţăran în structura mea şi nu aveam acolo plug, nu aveam coasă, nu aveam câine, oaie, capră şi astea acum îmi dau fericirea, îmi dau linişte, bineînţeles toate alături de familie.