DSC_0622

Ioan Beşliu ultimul veteran medaliat al Reghinului, uitat de autorităţi

DSC_0622Ioan Beşliu este singurul veteran de război din Reghin decorat în viaţă dintre cei care au luptat în armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. Veteranul şi-a sacrificat cei mai frumoşi ani ai vieţii în slujba Patriei şi chiar dacă a ajuns la aproape 96 de ani a rămas cu răni adânci, pe care timpul nu a reuşit să le vindece nici astăzi, după 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. A participat cu armata Română la Campania din Est din 22 iunie 1941 până în 1942, din Crimeea până la Stalingrad şi la Campania din Vest până la 9 mai 1945. A luat parte la întreg războiul. A scăpat cu viaţă, însă a fost rănit de două ori, prima oară în Crimeea şi a doua oară în luptele de la Bogata de Mureş. Deşi a fost decorat cu medaliile „Bărbăţie şi Credinţă” cu Spade Clasa a III-a şi „Virtutea Militară” cu Spade Clasa a II-a şi are o carieră militară de 15 ani şi patru ani de război, veteranul nu a fost invitat de autorităţile locale anul acesta în data de 21 mai la depunerea de coroane de „Ziua Eroilor”, în Parcul Central şi deşi este ultimul veteran decorat în viaţă al Reghinului, autorităţile nu au făcut încă niciun demers în a-i conferi titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Reghin”.

 

A luptat patru ani în al Doilea Război Mondial şi a fost rănit de două ori

 

Ioan Beşliu s-a născut în 5 februarie 1920, în Budapesta pe vremea când încă era Republica Populară Ungară, într-o familie cu 9 copii, fiind cel mai mare fiu al lui Ioan şi Veronica. A ajuns în România la vârsta de 3 ani în Oltenia, unde s-au stabilit părinţii. Primele IV clase le-a absolvit în satul Braneţ, judeţul Romeneţ. După care a plecat în Bucureşti pentru a-şi câştiga existenţa, ca şi vânzător ambulant unde când a aflat de moartea Reginei Maria s-a urcat în tren şi a plecat până la Curtea de Argeş pentru a lua parte la înmormântare. La 18 ani s-a înrolat voluntar în Armata Română în Regimentul 2 din Caracal. A participat cu armata Română la Campania de Est din 22 iunie 1941 până în 1942, din Crimeea până la Stalingrad şi la Campania din Vest până la 9 mai 1945. A luat parte la întreg războiul de unde a eliberat cu gradul de sergent pentru că nu a avut nicio pilă care să îl gradeze ca şi subofiţer . Evenimentele din 23 august 1944 l-au prins în Bucureşti apărând capitala ţării împotriva armatei germane. A luat parte la întreg războiul. A scăpat cu viaţă, însă a fost rănit de două ori, prima oară în Crimeea şi a doua oară a fost rănit grav la picior în luptele de la Bogata de Mureş. A fost spitalizat la Spitalul Militar din Craiova după care a fost trimis din nou la luptă în Munţii Tatra din Cehoslovacia de unde s-a întors în ţară pe jos până în Bucureşti. Apoi a făcut 6 luni de Şcoală Politică la Breaza, după care a fost repartizat la mai multe Unităţi Militare, 8 Auto din Craiova, Cercul Teritorial Romanaţ, Caraş -Severin şi în 1948 a ajuns în Ardeal la Reghin, angajat la Depozitul de Muniţie din Pădurea Mociar. „Aici la început am fost sub comanda unui plutonier Prosie din Moldova, apoi a venit la conducere Locotenentul Popa din Calafat care a fost urmat de colonelul Tuţu din Calafat„ îşi aminteşte cadrul militar care a avut o activitate exemplară într-un loc de muncă cu condiţii deosebit de periculoase, înconjurat cu explozibili, pulberi şi produse pirotehnice. Pe când visa să ajungă ofiţer, Ioan Beşliu a fost lovit din nou de ghinion, după ce a finalizat o nouă serie de cursuri de 6 luni la Şcoala Politică din Breaza a fost trimis acasă după ce a adresat o întrebare ce nu le-a convenit lectorilor militari „Dacă la un moment dat Partidul Comunist Chinez nu va mai asculta de U.R.S.S. ce se va întâmpla?”. A doua zi elevul a fost respins din cadrul şcolii fără o motivare scrisă şi retrimis la Reghin la Depozitul de Muniţie fără a mai primi vreo adeverinţă de absolvire a şcolii.

A fost dat afară abuziv după 15 ani de carieră militară din Cadrul Armatei

 

În 1950 s-a căsătorit cu reghineanca Cali Magdalena fiică de cizmar care în 1952 i-a dăruit un fiu, Alexandru. În 1951 Ion Beşliu a fost numit, şef al Biroului Documente Secrete, din cadrul Comisariatului din Reghin. Ioan a muncit în cadrul instituţiei până în 1954 când i s-a făcut o înscenare de către comandantul de atunci, Caia Vasile şi a fost scos forţat din Cadrul Armatei. În perioada în care Beşliu era şeful Biroului de documente secrete şi toate actele oficiale treceau prin mâna sa. La un moment dat a sosit un Ordin de la Marele Stat Major cu propuneri din rândul subofiţerilor merituoşi în vederea avansării în grad de ofiţeri” Beşliu îşi aminteşte că atunci l-a rugat pe comisarul să îl propună pentru avansarea în grad. „Bine, lasă că te propun” mi-a spus şi înainte de expirarea ordinului mi-a dat un plic sigilat să îl trimit la Bucureşti că mi-a făcut caracterizarea, fără să îi cunosc conţinutul. După trei luni a ajuns la Reghin dosarul de cadre al plutonierului, purtând indicativul „strict-secret” pe care la repezeală Beşliu l-a desfăcut şi a citit că este respins datorită caracterizării negative făcute de comisarul Caia. Avansarea nu făcea obiectul propunerii. „Am luat dosarul de cadre nervos şi l-am aruncat în faţă comisarului spunându-i franc în faţă „Uite domnule cum mă caracterizaţi dumneavoastră? Pe faţă vă comportaţi frumos şi pe la spate faceţi informări duplicitare” îşi aminteşte Beşliu. A fost o demascare urâtă a modului de funcţionare al sistemului comunist. Motiv pentru care a doua zi a fost chemat la raport la Comisariatul Judeţului Mureş în faţa comandantului Roman care l-a ameninţat că îl va trimite în puşcărie pentru că a deschis corespondenţa secretă. Demoralizat şi scârbit de abuzul autorităţilor, le-a spus să facă ce vor că nu îi mai pasă… şi după o lună de zile plutonierul a primit răspunsul că a fost trecut în rezervă fără alte observaţii. Rămas fără loc de muncă şi nicio calificare, după 15 ani de carieră militară, Beşliu a ajuns şomer şi o lună de zile a trecut peste toate umilirile activiştilor de partid care au blocat toate posturile la comandă politică. Astfel că plutonierul a ajuns să muncească la Gostat Reghin începând din 1954 pe post de muncitor, funcţionar administrativ şi magazionier pe un salar mizer. Până la urmă s-a resemnat şi a acceptat destinul şi a muncit 28 de ani, zi de zi, la Gostat până în 1982, când a fost pensionat la limită de vârstă.

S.O.S. către autorităţile locale: reparaţi nedreptatea făcută ultimului veteran decorat al Reghinului  

 

S-a pensionat în urmă cu 33 de ani cu o pensie mizeră, însă din 2010, odată cu modificarea pensiilor militare, reghineanul şi-a refăcut dosarul şi de cinci ani beneficiază de o pensie militară în valoare de 1.665 de lei, aşa cum ar fi trebuit să beneficieze o viaţă întreagă pentru jertfa sa în Cel de-al Doilea Război Mondial. Ioan Beşliu face parte din acei oameni care şi-au slujit neamul prin sacrificarea lor, dând dovadă de eroism la superlativ şi considerăm că pentru ultimul veteran de război al municipiului, rămas în viaţă, autorităţile locale i-ar putea conferi, pe merit, titlul de ,,Cetăţean de onoare al Reghinului”, cât este încă în viaţă, acum când se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare conflict militar prin care a trecut planeta. Ca o reparaţie morală pentru nedreptatea care i s-a făcut veteranului Ioan Beşliu, Ziarul „Glasul Văilor” propune Consiliului Local şi Primăriei în semn de recunoştinţă şi respect pentru faptele desăvârşite de pe câmpul de luptă, apărând interesele naţionale să i se confere titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Reghin”. Veteranul îndeplineşte toate criterile generale de conferire a acestei distincţii, valoare, competenţă, moralitate şi acte de curaj.

 

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*