DSC_0955

Emanoil Hurdugaci comemorează chiherenii căzuţi în al Doilea Război Mondial de Ziua Eroilor

Emanoil HurdugaciEmanoil Hurdugaci se află în fruntea autorităţii publice locale a comunei Chiheru de Jos de trei mandate, lucrează de 40 de ani în administraţia de stat, a scris două cărţi de suflet despre comuna sa ,,Monografia Chiherului” o adevărată carte de vizită a comunei şi ,,Chiheru (septembrie 1944) o pagină însângerată din istoria românilor”, aducând un tribut eroilor chihereni care au căzut la datorie pentru eliberarea Văilor Chiherului şi Urisiului. Edilul pune suflet în tot ceea ce face şi aplică de peste un deceniu iniţiativele care duc la dezvoltarea şi modernizarea comunei într-un mod practic şi incontestabil.

 

Rep:Ce investiţii importante aţi realizat în ultimii ani ?  

E.H.: Pot să spun că ne-am atins obiectivele de investiţii propuse în proporţie de 90% în ultimii ani. În primul rând am reuşit să introducem apă potabilă în toate localităţiile aparţinătoare comunei. Apă potabilă am adus de la Sovata în Chiherul de Jos şi Chiherul de Sus din fonduri guvernamentale şi prin resurse proprii am introdus apă în satele Urisiu de Jos şi Urisiul de Sus prin cădere liberă dintr-un izvor de munte de la Fânaţe şi dintr-o serie de izvoare aflate la limita hotarului cu satul Orşova. Vestea bună este că cetăţenii din Urisie nu plătesc niciun leu pentru consum, administraţia locală suportând cheltuielile de întreţinere. Proiectul de canalizare este pe rol l-am reactualizat anul trecut şi un proiect este chiar depus la Ministerul Dezvoltării. Totodată în 2014 ne-am axat investiţiile pe asfaltarea de drumuri comunale care erau într-o stare deplorabilă. Am reuşit să finalizăm asfaltările de la Urisiu până la Şerbeni. Am reuşit să mai turnăm un km de asfalt pe drumul comunal DC 12 şi trei străzi din localităţile Chiherul de Jos şi Chiherul de Sus. Aş putea aminti şi investiţia care am făcut-o în cadrul Şcolii Primare din Urisiul de Sus unde am schimbat acoperişul, iar la centrul de comună am reuşit să amenajăm terenul de fotbal care a fost însămânţat cu iarbă de gazon.

Reporter: Ce buget are pentru anul 2015 Primăria pe care o păstoriţi?

Emanoil Hurdughaci: Primăria Chiherul de Jos are un buget pe anul 2015 de 3 milioane de lei, din care o parte însemnată sunt destinaţi pentru învăţământ şi pentru administraţia locală iar restul sunt prevăzuţi pentru lucrări de investiţii.

 

Rep: Enumeraţi-ne câteva proiecte realizate în 2015 şi o parte din cele care sunt pe rol?

E.H.: O parte din investiţii le-am definitivat şi aici mă refer la prelungirea reţelei de apă cu aproape un km în localităţile Chiheru de Jos şi Chiheru de Sus. Am introdus apa şi la terenul de sport din centrul de comună unde momentan se lucrează la împrejmuirea terenului cu stâlpi urmând să aplicăm sârma de protecţie, iar în viitorul apropiat să amenajăm vestiare pentru a putea reintroduce echipa de fotbal a comunei ,,Viitorul Chiheru” în campionatul judeţean. Mai avem investiţii prevăzute şi la capitolul infrastructură pe anul acesta, o asfaltare de 1 km pe drumul DC 12 care face legătura între Chiherul de Jos şi Urisiu de Jos, apoi în localitatea Urisiul de Sus pe strada ,,Carpen” 1 km, la Urisiul de Jos ne dorim să asfaltăm strada ,,Şcolii” până la biserica ortodoxă, la Chiherul de Jos strada Pietriş, iar în Chiherul de Sus intenţionăm să asfaltăm strada ,,Pe faţă” care face legătură cu cătunul ,,Între văi”, unde s-au construit deja o serie de cabane şi intenţionăm să o transformăm în zonă turistică. Lucrăm în fiecare sat de pe raza comunei pentru a mulţumi toţi locuitorii, încercând să fim cât mai echidistanţi.

 

Rep: Ce alte surse de venituri proprii are Primăria?

E.H.: Realizăm venituri extrabugetare din gospodărirea eficientă a celor 1900 de hectare de pădure aflate în proprietatea Primăriei, din închirierea unei suprafeţe de aproape 1.500 de hectare de păşune sau a celor două cabane de protocol construite la Câmpul Cetăţii şi administrate de Primăria Chiherul de Jos. Totodată mai realizăm venituri proprii şi din servicii prestate pentru populaţie cum ar fi selectarea seminţelor cu ajutorul selectorului nostru propriu şi alte lucrări care se realizează cu utilajele Primăriei. Bineînţeles că realizăm venituri şi din colectarea de taxe şi impozite locale pe terenuri şi imobile unde am înregistrat la nivel de comună un procent de colectare de peste 91%.

 

Rep: Cum veţi sărbători ,,Ziua Eroilor” la Chiher ?

E.H.: Primăria şi Consiliul Local organizează în 21 mai o serie de activităţi comemorative ceremoniale militare şi religioase de ,,Ziua Eroilor”. Va fi un moment de suflet, vom depune coroane de flori la toate cimitirele de pe raza comunei, la monumentele închinate ostaşilor sacrificaţi în lupta pentru eliberarea Transilvaniei şi vom oficia un parastas la centrul de comună în memoria eroilor căzuţi în comuna nostră în cel de-al Doilea Război Mondial. Interpretul Ciprian Istrate va fi invitatul de seamă al evenimentului care va intona imnul de stat şi va interpreta o serie de cântece patriotice în cel mai autentic spirit românesc.

 

Rep: Ce alte evenimente aveţi în agenda de lucru pe acest an?

 

E.H.: De sărbătoarea ,,Sfântului Prooroc Ilie” vom participa cu o delegaţie din cadrul Primăriei nostre la întâlnirea cu ,,Fiii Satului” din Dedrad, deoarece mulţi locuitori din comuna noastră s-au refugiat în Dedrad şi Batoş în timpul Primului Război Mondial când numai în Chiher au fost arse 140 de case. Mulţi dintre chiherenii noştri au ajuns oameni de onoare ai comunei Batoş, de exemplu, doi dintre ei chiar au ,,sfinţit locul” cum se spune fiind aleşi primari de comună şi aici mă refer la Hărşan Ilie şi la Hărşan Zaharie care au condus cu cinste administraţia locală. Un alt eveniment mult aşteptat de chiherenii noştrii este ,,Zilele Chiherului” care îl organizăm anual în prima săptămână din luna septembrie. Ne dorim şi în acest an să îl avem ca prezentator pe Octavian Ursulescu dacă va fi sănătos, plus că vom avea o serie de artişti de vârf precum Ionuţ Langa, Ciprian Istrate şi Traian Ilea şi Valeria Codorean care vor urca pe scenă la această sărbătoare dedicată locuitorilor noştri.

 

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*